miercuri, 20 noiembrie 2013

Vrem să fim proşti în continuare!

Dupa cum bine se ştie, duminica aceasta zeci de elevi au protestat în faţa Guvernului Republicii Moldova pentru a-şi arăta dezacordul făţă de reformele implementate de ministrul educaţiei Maia Sandu. Aceştia din urmă au făcut declaraţii de-a dreptul absurde, şi nu mare mi-a fost mirarea să văd că niciunul din cei intervievaţi nu a putut lega corect două cuvinte. Ba chiar mai mult, marea majoritate dintre protestatari a refuzat să ofere interviu. Cred că nu mai este cazul să ne întrebăm de ce.

Adevărul este că, sărmanii de ei, vor fi supravegheaţi de camerele video şi nu vor mai avea nicio posibilitate să copieze, respectiv şansele de a primi un cinci la bacalaureat se rezumă la zero. Personal, nu pot înţelege un singur lucru: cum să-ţi fie jenă de camerele de luat vederi de la BAC ştiind că în cluburile de noapte şi în barurile pe care le vizitezi zilnic sunt instalate aceleaşi camere de supraveghere? Or, să bagi alcool în tine constituie un lucru firesc, în timp ce să completezi nişte hârtii cu un stilou în mână - un lucru total neobişnuit, nemaivăzut de homo sapiens sapiens în secolul XXI? Dacă aceasta este realitatea, vă rog să mă iertaţi, probabil sunt puţin old school şi nu prea le am cu "distratul prin baruri".

Cât ţine de teza suţinută de mine mai sus despre elevii intervievaţi, aş mai adăuga că locul acestora, acum, le este la bibliotecă, în librării, la şcoală, şi cel mai important - la lecţii, pentru că una e să vii la şcoală, alta e să mai frecventezi şi orele. Nu mi-e greu să afirm că 80% dintre cei care erau prezenţi la protest şi urlau în gura mare "demisia", sunt viitori tractorişti, hamali, mulgători de oi, spălători de WC-uri sau alte profesii din această categorie, cu tot respectul pentru ei, însă asta cel puţin am dedus eu din bâlbele şi vocalele înşirate de elevi în faţa camerelor.

Nu am putut să nu remarc, gop style-ul acestor avocaţi ai poporului care luptă pentru dreptate. Nu doar vestimentaţia, dar şi mersul unora mă duce cu gândul la tipicii gopnici din mama Rusie. În timp ce unii din ei se ruşinau să fie intervievaţi, cei mai curajoşi se îî-iau secunde-n şir pentru a-şi aminti nişte cuvinte dificile pentru neuronul lor, cum ar fi "detector de metale", "condiţiile de la BAC" etc. Nu mai puţin piţipoanca care a ales să spună o totală dezordine de cuvinte care nu aveau nicio legătură între ele. Citez un singur fragment: "[...] Doi la mână, camerele de luat la BAC". Nu cred că e cazul să luăm cu noi vreo cameră la BAC, camerele de supraveghere deja sunt instalate acolo şi te aşteaptă pe tine, draga mea.

Apropo despre scurtarea vacanţelor, este o reformă făcută numai din milă pentru tine, pentru ca tu să ai mai mult timp să studiezi materialul care se cere, ca să dai bacalaureatul pe măcar un cinci, dacă pentru o notă mai mare nu te ajunge capul. Aşa că în locul tău, eu aş rupe cărţile. Ah da, şi încă ceva: părinţii tăi ce părere au despre faptul că protestezi împotriva unei doamne care vrea să facă om din tine? Nu cred că o părere bună...

Fraţilor, încetaţi să mai ieşiţi în stradă, pentru că deja v-aţi făcut de ruşine pe tot internetul. Să ajungeţi star-uri pe Muligambia, asta v-a mai rămas. Dacă sunteţi elevii claselor a XII-a, nu mai e timp de pierdut, viitorul depinde numai de voi, sunteţi pe ultima sută de metri a unei alegeri importante pe care trebuie s-o faceţi în viaţa voastră, pentru viaţa voastră. Luaţi-vă concediu de pe odnoklasniki şi facebook, nu vă vor simţi lipsa pentru că au milioane sau chiar miliarde de utilizatori. Protestele la care sunt prezenţi mai mulţi jurnalişti decât protestatari nu vă vor aduce roade. Gata cu copiatul, e timpul ca fiecare să-şi demonstreze adevăratele capacităţi!

Vă urez succes!

2 comentarii:

  1. Mă boule incetează sa mai ieși tu pă stradă pentru unire

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dear friend, you look to be desperate. P.S.: Felicitări pentru accentul de "bucureștean", iți reușește!

      Ștergere