Sindromul "sunt moldovan".

Prea m-am săturat de cretini descreieraţi care se dau cu părerea la un anumit subiect despre care nu au habar. S-ar părea că este un lucru firesc să existe asemenea specimene în orice colţişor al societăţii, mai cu seamă în Republica Moldova. Problema în sine este că această latură a comunităţii nu ezită să bată cu pumnul în masă atunci când sunt contrazişi de cineva, deci atunci când există păreri împărţite.

Întâlnim zilnic asemenea persoane: pentru că acestea există peste tot. Zilele trecute chiar, am discutat cu nişte indivizi despre unire, românism, patriotism etc. Logica lor le spunea aşa: "trăim în Moldova, înseamnă că suntem moldoveni". Însă atunci când creierul îţi pune prea multe bariere este evident că mai mult decât atât nu te duce capul să gândeşti. Oare dacă mi-aş cumpăra un bilet de avion pentru a ajunge la New York, m-aş transforma în american? Şi dacă biletul ar fi tur-retur?

Nu vreau să mă consum pentru a le dedica o lecţie de istorie, căci oricum ar nega la disperare orice-aş spune, orice-aş argumenta. Cum se face însă, atunci când sunt întrebaţi în ce an a fost întemeiat Principatul Moldovei, că nu cunosc vreun răspuns. Şi m-aş mulţumi măcar cu un răspuns aproximativ corect, adică aproape de adevăr.

Am să prezint mai jos o serie de argumente aduse în favoarea românismului, pe care "compatrioţii noştri" ar trebuie să le înghită sec, dacă nu să le şi promoveze. Sau dacă nu îi lasă mândria, să aducă contraargumente, dar să fie vorba despre nişte idei temeinice, cugetate înainte de a fi rostite.

1. Rădăcinile strămoşeşti:
În primul rând, este cazul să ne amintim de strămoşii noştri. Da, suntem urmaşii marelui Ştefan, dar dacă săpăm mai adânc în trecut, vedem că şi acest Ştefan are nişte strămoşi. Aici vreau să fac o referire la daci. Iar pentru cei mai puţini iubitori de literatură şi mai mult de desene, poftim şi harta Daciei:

După cum se poate observa, hotarele ei cuprinde tot teritoriul Republicii Moldova de astăzi, evident şi statul vecin România. Deci cum se explică faptul că acum două mii de ani aparţineam unei singure formaţiuni statale sub denumirea de Dacia? Mi se pare ilogic să vă negaţi propria originea etnică.

2. Principatul Moldovei:
După cum bine se ştie, a fost întemeiat de Dragoş I la 1359. Etimologia care studiază originea denumirii de Moldova propune mai multe teorii, principala fiind legată de râul cu acelaşi nume şi de căţeaua pe numele Molda. De ce însă se evită să se spună, la fel de deschis şi direct (şi mă refer aici atât la populaţia de rând cât şi la mass-media moldovenească) că Dragoş I, important nume în istoria Moldovei, a populat noul voievodat cu români din Maramureş? Ne este frică să ne recunoaştem străbunii, să ne recunoaştem, de fapt, pe noi înşine?

3. Ştefan cel Mare:
Apropo, Ştefan cel Mare se considera român. La fel îi considera pe toţi locuitorii ţării pe care o conducea. Iar pentru că eşti prea fraier să crezi acest lucru, îţi mai spun una. Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare, a fost căsătorit căsătorit cu Doamna Oltea (călugărită cu numele Maria), pe care a întâlnit-o pe vremea când s-a refugiat în Ţara Românească pentru pune la punct cu Vlad Ţepeş (care îi era rudă apropiată) campania de luare a tronului Moldovei. Unii istorici presupun că numele de Oltea vine de la râul Olt din Ţara Românească. Având aceste considerente, nu este limpede oare că Ştefan cel Mare era român, ca şi toţi ceilalţi conducători?

4. Ocupaţia rusească dintre 1812-1917:
Şi pentru că odată cu încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812 partea de est a Ţării Moldovei a fost încorporată Imperiului Ţarist, este important să reţinem câteva aspecte de bază:
1) Denumirea de Basarabia vine de la dinastia basarabilor - familia care a jucat un rol crucial în întemeierea Ţării Româneşti. Anume din ea s-au ales primii domni ai ţării. Şi dacă eşti mai mare fan al internetului decât al cărţii, îţi citez de pe Wikipedia un mic fragment: "Între aceștia [familia Basarabilor] și familia domnitoare a Mușatinilor din Moldova există o relație de rudenie." - încă o confirmare în legătură cu importanţa relaţiilor ţărilor româneşti Moldova şi Valahia.
2) Pentru a conştientiza că până şi cotropitorii din răsărit înţelegeau realitatea istorică a acestui ţinut, dar şi pentru a întări în acelaşi timp ideea de mai sus, se poate aduce în discuţie şi vechiurile planuri a Ecaterinei a II-a a Rusiei de formare a unei noi formaţiuni statale sub numele de "Noua Dacie" care să cuprindă teritoriul întregii Moldove cât şi a Ţării Româneşti, iar Imperiului Austriac să-i dea în cadou "cealaltă Dacie", adică Transilvania. Planul era pus în discuţie între cele trei imperii: Imperiul Rus, Imperiul Habsburgic şi Turcia, însă într-un final lucrurile au ajuns să se petreacă altfel, pentru că Turica nu ar fi putut accepta această împărţire teritorială sub nicio formă. Avea mult de pierdut. Ţarina era gata să mai îmblânzească condiţiile, dar nici aşa nu s-a ajuns la o înţelegere decât până după semnarea Tratatului de la Bucureşti, care a rezultat împărţirea teritorială din 1812.
3) Pentru că am citit cartea "Conştiinţa naţională a românilor moldoveni" scrisă de regretatul conaţional şi marele erou Gheorghe Ghimpu, pot pune că am rămas oarecum nedumerit să văd ca totuşi, chiar şi în cele mai drastice condiţii de rusificare ce se produceau între Nistru şi Prut, existau importante personaje ruseşti (printre care şi renumiţi istorici) care recunoşteau şi scriau despre faptul că Basarabia este populată de o majoritate românească. Chiar Nikolai Durnovo a scris: "Mă pun şi scriu a mia oară, că Basarabia trebuie să fie românească." - adică sa aparţină Regatului Românei de pe acea vreme. Din lecturile mele îmi amintesc că acest onest istoric rus a vizitat de mai multe ori Basarabia, cam pe la începutul anilor 1900, adică pe vremea când populaţia băştinaşă "îşi revenea din somnul cel de moarte", manifestându-şi dorinţa de a se desprinde de marele imperiu şi de unire cu patria-mamă. Este lucid de unde şi-a făcut aceste concluzii istoricul Nikolai Durnovo.

5. Unirea Basarabiei cu România:
Ca o continuare a punctului 3 de la capitolul anterior, afirm că Unirea Basarabiei cu România, care a avut loc la 27 martie 1918, a fost strălucitul rezultat al unei aprigi lupte a cărei ideal părea a fi utopic la un moment dat. Mişcările pentru renaştere naţională începea cu un număr crescând de manifestanţi. De la an la an acestea deveneau tot mai ample, mai multe, mai puternice. Astfel, a fost inevitabil ca unirea să fie votată de o majoritate absolută a organului legislativ al Republicii Democratice Moldoveneşti, desprinse de câteva luni înainte de unire de Imperiul Ţarist.

În ziua de 27 martie a anului 1918, când Sfatul Ţării avea pe ordinea de zi chestiunea unirii, parlamentarii au votat în mod democratic ca Basarabia să se alipească Regatului Român, respectând anumite cerinţe impuse de România, printre care se numărau: ducerea la bun sfârşit a reformei agrare, adoptarea unei constituţii democratice, respectarea dreptului la cuvânt, religie, naţionalitate etc.

Trebuie să evităm speculaţiile că deputaţilor "li s-au promis pământ" sau că au fost impuşi prin diferite metode să voteze prin "da" la unire. De altfel, cum se face că până şi cei câţiva deputaţi care s-au pronunţat împotriva unirii au fost până la urma ucişi de sovietici în 1940, alături de toţi ceilalţi foşti deputaţi ai Sfatului Ţării? Motivul era simplu: eliminarea oricăror martori ai acelui mare eveniment din 1918.


Concluzionăm ferm că suntem acelaşi popor cu fraţii de peste Prut, că nu putem fi altceva decât români. Am să vă amintesc prin ce a spus Alexei Mateevici, autorul versurilor actualului imn al Republicii Moldova: Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, dar facem parte din marele trup al românismului. Sper că măcar imnul vi-l iubiţi, care se referă la limba română, în niciun caz "moldovenească". Numai bine!