duminică, 8 decembrie 2013

Domnule Lupu, chiar nu ne interesează IQ-ul dumneavoastră.


Preşedintele Partidului Democrat al Republicii Moldova, Marian Lupu, şi-a expus "părerea" în tribuna parlamentului cu privire la decizia Curţii Consituţionale în legătură cu modificarea sintagmei "limba moldovenească" din aliniatul 1 al articolului 13 din Constituţie în "limba română". Nemulţumit de adevărul ştiinţific, Lupu a propus organizarea unui referendum naţional în care populaţia Republicii Moldova să decidă singură ce limbă vorbeşte, sau mai exact, ce limbă crede că vorbeşte.

Sincer vorbind, nu doresc şi nu mi se pare normal ca majoritatea mediocră a acestei ţări să decidă ce limbă vorbesc. Spun majoritatea mediocră pentru că populaţia a fost prostită de ideologia comunistă din "epoca sovietică" şi nu mai puţin de Constituţia votată în 1994 de nişte parlamentari şi mai mediocri. Preocupaţi de o mare de probleme, pe foarte puţini cetăţeni îi interesează ce limbă vorbim, iar pentru 2 lei şi o bucată de pâine ar vota pentru orice limbă inexistentă posibil. Nu degeaba sărăcia e arma principală "a celor de sus", o armă antidemocratică prin care se poate foarte uşor obţine voturi. Un eventual referendum în acest sens ar putea confirma-o, însă să nu mergem prea departe cu ideea, căci nu va exista niciun referendum.

Oricum ar fi, parlamentul, corupt şi mediocru cum este, e obligat să modifice articolul 13 al Constituţiei fără dar şi poate. Decizia din 5 decembrie 2013 a Curţii Constituţionale este definitivă şi nu poate fi supus vreunui atac şi niciun referendum din lume nu l-ar scuti pe lup să voteze "noua limbă".

Mai mult decât atât, acesta are de ales între limba română şi alegeri anticipate. Chiar sunt curios ce va alege: încă un an de "ţâţa puterii" acceptând decizia Curţii sau alegeri anticipate (pe care comuniştii tare le mai aşteaptă) optând pentru o limbă care nu a fost niciodată demonstrată din punct de vedere ştiinţific. Apropo de ştiinţă, vă mai aduceţi aminte, domnule Lupu, de ce aţi declarat în 2009? Ei, cum aşa? Aţi spus că vorbim limba română, dar v-aţi răzgândit, se pare. Iar acum urlaţi sus şi tare că vorbiţi moldoveneşte. Foarte bine! Demonstraţi asta. Demonstraţi că există această limbă şi nu ne mai vorbiţi despre drepturile omului, căci le cunoaştem foarte bine.

Părerea mea în raport cu "dreptul cetăţenilor de a decide ce limbă vorbesc" e ok, însă mi se pare o ruşine naţională ca un referendum să se bazeze pe un fals grosolan apărut în 1924 în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, promovat în partea stângă a Nistrului până în 1940, iar ulterior în ambele părţi ale Nistrului până la căderea Uniunii Sovietice. Ideea e că nu avem dreptul moral de a alege între o limbă existentă (română) şi una inexistentă (moldovenească).

Prin declaraţiile dumneavoastră, domnule Lupu, ne demonstraţi că sunteţi un prost. Iar pe noi, chiar nu ne interesează IQ-ul pe care îl aveţi. Aşa că succes!

3 comentarii:

  1. Oare ce se va schimba in viata noastra faptul ca in constitutie va scri limba romana sau moldoveneasca?
    Chiar asa mult conteaza?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mentalitatea de sclav tampit se va schimba. Oare are vreo logica sa traducem un text oficial din limba romana in "limba moldoveneasca"? Sunt curios cum ai traduce acest comentariu.

      Este limba noastra si ar trebui s-o aparam cu sfintenie, nu s-o scuipam cu tot felul de tampenii rusesti.

      Ștergere
  2. Oare nu vezi ca este un teatru?

    RăspundețiȘtergere